marți, 17 iulie 2007

Cronica Cenaclului de Seară

Petre Flueraşu sau pseudomanipularea publicului ţintă al poeziei moderne


Frunza de stejar a Cenaclului de Seară

“Arta nu are reguli, sau, dacă vreţi, regula ei este să placă, să-l scape pe om de grijă ierarhică, să-l înalţe la idee, adică la Dumnezeu, să-i creeze confortul unei alte realităţi, să-l facă să trăiască în această ‘realitate paralelă (superioară)’. De la natură, de la Dumnezeu, ea nu are decât scopuri estetice. Arta este viaţă. Iisus este viaţă. Cine e ales de Dumnezeu să creeze, are în el ceva din natura lui Iisus. Are, înainte de toate, vocaţia răstignirii.
Creaţia este o Golgotă, e un drum al răstignirii.
Dar şi bucuria că ai făcut-o pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi”.
(Grid Modorcea - din eseul "Chilia")


Şi iată că o nouă sâmbătă ne-a adunat în Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române pentru a răspunde provocării pe care efervescentul Petre Flueraşu ne-a aruncat-o prin lectura eseului “Poezia modernă, sau sentimentul ca argument”.

În absenţa lui Lupişor, ‘ostilităţile’ au fost conduse de domnul Ion Raţiu, care a deschis sesiunea de cenaclu dând citire obişnuitei frunze de stejar.

Petre Flueraşu, un personaj deja cunoscut celor ce iubesc literatura mai mult decât ca simpli cititori, participând activ la multe cenacluri şi reviste literare şi fiind membru pe mai multe site-uri de profil, a dat dovadă şi prin alte articole că, deşi aflat la o vârstă a începuturilor, îi place să ia atitudine, să arunce provocări, să adune într-un material mai multe puncte de vedere pe care apoi să le supună spre dezbatere.

Redau în cele ce urmează, atât cât pot, din opiniile exprimate de cei prezenţi pe marginea problematicii ridicate de eseul citit sâmbăta aceasta.

Ion Raţiu – Petre este şi firesc un teribilist, aflat la vârsta la care e gata să preia foarte multe idei, iniţiative, să le interpreteze personal şi să le dea noi dimensiuni. Pentru a-l înţelege pe Petre Flueraşu trebuie pornit de la premisa că „un copil nu face ceea ce i se spune ci ceea ce vede”.

Florin Iordache, recent întors printre noi după participarea într-o comisie de bacalaureat declară că se poate impune o estetică unei naţii întregi, chiar şi sub formă de bacalaureat, de ce nu s-ar încerca asta sub formă de Petre Flueraşu. Ceea ce ne propune Petre este un fel de lecţie despre „cum să scriem ca să ne atragem cititorii”. Tânărul Flueraşu vrea să ne convingă că ceea ce se întâmplă la noi e o rămânere în urmă faţă de informaţiile ce ne parvin din străinătate. Dom’ profesor‚ îi dă dreptate – cititorii citesc doar ceea ce le place, nu sunt critici literari.


Intervine din nou Ion Raţiu legându-se de titlul eseului. El susţine că în titlu „poezia” poate fi înlocuită cu orice: motocicletă, Nicoleta Luciu, orice produs care se doreşte a fi promovat pe piaţă. Conţinutul eseului nu susţine titlul – unde apare sentimentul ca argument? Petre Flueraşu uită că poezia nu are o definiţie, nu are nişte reguli. E adevărat că eseul este bogat în idei dar unele se contrazic cu altele.

Florin Iordache consideră că eseul este un text frust, ideea care răzbate din el fiind „renunţaţi la tot ce ştiţi şi veţi obţine premiul Nobel pentru literatură”. Are sau nu dreptate Petre Flueraşu în acest eseu? Trebuie sau nu să uităm tot ce am citit şi să devenim o tehnică de a scrie? În opinia lui Florin Iordache a smulge sentimentul din artă este o gravă eroare. Nu îl interesează să citească ceva în care sentimentele nu mai există.
Totuşi, consideră el, problematica pusă e interesantă, fiecare e liber să aleagă dacă vrea sau nu să obţină premiul Nobel pentru literatură.

Ion Raţiu nu poate fi de acord cu afirmaţia din eseu „este foarte simplu să te consideri neînţeles”. Cum e când înţelegi? În plus, consideră eseul sărac în exemplificări.
Statornicia în poezie nu poţi s-o confunzi, nu poţi să schimbi totul la următoarea luare de atitudine. Îi adresează autorului întrebarea: „Ce cultivi: poezia sau nimicul? Faci din poezie pretext pentru nimic”. În concluzie, Ion Raţiu are sentimentul de a fi asistat la o informare de partid din perioada veche: „vrem să vedem efectele, să simţim rezultatele palpabile”. Îi recomandă tânărului Petre să-şi stabiliească clar priorităţile.

Alexandru Ciocioi este nemulţumit de tonul agresiv, sentenţios al eseului. Consideră această abordare drept impardonabilă ca atitudine vis-a-vis de artă. Din plecare Flueraşu face o mare greşeală: îi consideră pe poeţi simpli oameni. Nu ştie ce e aceea poezie şi creator. Fiecare creator are un har care îl ridică deasupra celorlalţi. O altă afirmaţie cu care Alexandru Ciocioi nu este de acord: „dacă oamenii nu înţeleg vinovat e doar creatorul”. Nu e adevărat, poate cititorul nu se ridică la înălţimea ideilor citite sau poate cititorul şi creatorul sunt la fel de capabili dar se situează pe linii paralele. Şi nu în ultimul rând, o a treia afirmaţie care îl irirtă pe nea’ Sandu este aceea că „poezia are o reputaţie negativă”. FALS. Oamenii au nevoie de sentimente, se citeşte poezie.

Andrei Sofron face o afirmaţie interesantă: ceea ce spune Petre Flueraşu nu e nou, totul pare preluat din manifestul proletcultiştilor. Eseul nu este altceva decât o nouă diversiune, neoproletculistă, venită sub altă formă, din occident. Un îndemn la anticivilizaţie şi anticultură.

Un punct de vedere echilibrat şi obiectiv aduce Ovidiu Oană care încearcă să mai domolească spiritele aprise spunând că nu avem voie să negăm nimănui un moment de căutare. Petre Flueraşu are dreptate din unele puncte de vedere. Petre se raportează pe sine la o chestiune actuală lăsându-se apăsat de elemente de matematică şi statistică. Ceea ce îi reproşează totuşi Ovidiu lui Petre este faptul că se referă la poezia scrisă sau transmisă mai departe, nu vorbeşte despre poezie ca stare. Petre foloseşte cuvinte şi imagini care vor să şocheze, dar este obligat la asta, pentru a impresiona şi a ajunge la cititor. Mesajul poetic nu interesează pe toată lumea. O altă greşeală pe care o face Petre este aceea că nu personalizează articolul, îl lasă să plutescă, nu şi-l asumă. Când vorbeşti despre poezie, chiar într-un eseu de sinteză, ar trebui să te limitezi la o anume parte a poeziei. Generalizările sunt periculoase. Îl felicită pe autor pentru abordarea problemei, afirmând că înţelegerea acestei chestiuni este un lucru lăudabil. Locul poeziei în contemporanitate în urma exploziei informaţionale şi a creşterii presiunii vieţii de zi cu zi, poate fi discutabil, dar poezia rămâne o componentă de stare a umanităţii. Eseul încearcă o evidenţiere a valorii în contextul social actual dar nu sunt prezentate criterii de evaluare în contextul social contemporan. Ovidiu concluzionează că acest eseu este o căutare a lui Petre Flueraşu şi îi adresează acestuia întrebarea: „ce se va întâmpla cu tine peste doi ani, vis-a-vis de acest eseu? Eşti sigur de ceea ce scrii aici? Ce-ai vrut cu acest eseu? Dacă a scrie poezie la tine e căutare mai ai mult de muncit”. După părerea lui Ovidiu Oană, Petre Flueraşu este un perfect exemplu al categoriilor pierzătorilor de vreme, un tînăr care vrea să devină formator de opinie pentru a obţine puterea. Încercarea rămâne lăudabilă. Dar atât.


Conu Marius îl felicită pe Petre pt text, constatând o evoluţie faţă de un eseu anterior adus în dezbaterea cenaclului de către autor. Marius crede că Petre Flueraşu a reuşit ceea ce şi-a propus: să şi-i ridice pe oameni în cap pentru a vedea cine e de acord şi cine nu.
Problema pusă de Petre este de mare actualitate, câtă vreme suntem oameni care scriem şi difuzăm poezie. Canalul de comunicare e important! Dar nu e de acord cu a face marketing din poezie. Poţi face poezie cu mesaj, cu stare de revoltă care se va vinde în contextul social, dacă asta urmăreşti, adică vânzare mare la momentul prezent. Altfel, poezia se transformă în texte, eventual cu o linie melodică. Din păcate acesta e drumul spre care se îndreaptă poezia. Ceea ce aprobă Conu Marius, din eseul lui Petre: dacă scrii un text în care vrei să îţi impui un punct de vedere nu o poţi face cu mîini gingaşe şi cu gesturi delicate. Consideră lăudabil gestul lui Petre de a lua atitudine, de a aduce în discuţie acest subiect.


Al Bănulescu declară că ceea ce s-a citit sunt lucruri care s-au mai scris, chiar dacă au şi elemente de originalitate. Să nu uităm că în subconştientul nostru se găseşte adevărata bogăţie.

Violeta Stika se consideră mulţumită de eseu, per ansamblu. Petre Flueraşu, spune Violeta, aplică teoria darwinistă. Cine nu se adaptează nu supravieţuieşte. Dar Violeta nu e de acord cu faptul că Petre face din poezie o marfă. Susţine punctul de vedere a lui Petre cum că autorul e vinovat dacă nu este vândut precum şi faptul că într-adevăr mai trebuie schimbat ritmul, trebuiesc introduse elemente noi peste tot, deci şi în poezie. Eseul îşi spune o părere asupra evoluţiei poeziei în zilele noastre.


Liliana Hanganu - Liloo întăreşte şi ea părerile antevorbitorilor, descoperind multe contradicţii în idei. Nu este de acord cu negarea modelelor propusă de Petre, cu renunţarea la tradiţii. Eseul nu vine cu nimic nou. Vehiculează nume, fără o argumentare a prezenţei acelor nume în context. Şi concluziile pe care le trage sunt slab sau deloc argumentate. Îi recomandă autorului să mai citească, identificând în text expresii defectuoase şi greşeli gramaticale. Liloo este nemulţumită de faptul ca tânărul Flueraşu foloseşte în eseu tehnici de manipulare, multe imperative.

Robert Toma consideră că în acest eseu Petre Flueraşu are un punct de vedere destul de frivol. Articolul aruncă în joc nişte idei curente: problema popularităţii şi cea a valorii. Dar aceste probleme se pun în mod eronat. Meritoriu este faptul că reuşeşte să surprindă. Scoate în evidenţă o criză de receptare a poeziei, care de fapt a existat întotdeauna, dar Robert nu e de acord cu această abordare mercantilă. Există două realităţi: una prozaică, de zi cu zi şi o alta, a poeziei, care îţi dă sentimentul desprinderii de cotidian. Poezia, în substanţa ei, scapă oricărei determinări, oricărei formule. După părerea lui Robert Toma, Petre Flueraşu este în pragul unor confuzii pe care probabil le va depăşi. E mai uşor să negi decât să afirmi. E mai uşor să faci pe neînţelesul decât să lupţi.


Adriana Ursuleţu se declară surprinsă de eseu. Descoperă printre cuvinte doi Petre – unul care nu trebuie să facă poezie pentru marketing şi un altul care asta îşi doreşte, conştient că aceasta e calea spre mult doritul premiu Nobel. Dorinţa lui de a vrea şi a putea să educe publicul ţintă. Remarcă şi ea folosirea frecventă a imperativului. Trebuie! De ce?


După dezbaterile înflăcărate, care au accentuat parcă şi mai mult canicula, venindu-i rândul să răspundă opiniilor exprimate Petre Flureraşu recunoaşte că foloseşte tehnici de manipulare, acesta fiind şi scopul său declarat. El consideră că avem nevoie de şarade frumoase. Surprinzător, declară că nu este de acord cu tot ce a scris în eseu, nefiind toate părerile sale, el a vrut doar să aducă în atenţia noastră un subiect care îi preocupă poate pe mulţi, dar pentru care nu îşi fac timp.

Mulţumim Petre! E într-adevăr un punct de pornire. Sper să revenim asupra subiectului!

În partea a doua, Ovidiu Oană a adus printre noi atmosfera Răşinarilor lui Cioran şi Goga, de unde s-a întors recent, dar şi tristeţea resimţită faţă de atitudinea autorităţilor faţă de păstrarea memoriei oamenilor care au avut ceva de spus în cultura română.

Sâmbăta viitoare, 21-iulie-07, orele 17.30, vă aşteptăm din nou în Rotonda 13, unde subsemnata vă va supune spre disecare şi analiză câteva din creaţiile proprii. Pregătiţi-vă pumnalele.

Clipa dă Sens!

Adina Stoicescu - Gavroche

0 comentarii:

Turneu de lansare de carte

Parteneri ADSUM

Proiecte Marca ADSUM

“Eminescu la Mânăstirea Văratec”

Facebook Badge Revista ZIP

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

Statistici, cataloage, clasamente:

Top Cultural Sites Documents

clock-desktop.com

Live Traffic Feed

Persoane interesate