luni, 5 noiembrie 2007

Concurs naţional de poezie şi eseu


Concursul naţional de poezie şi eseu
„Panait Cerna”
Ediţia a XXXII-a, TULCEA 2007

Continuând tradiţia preţuirii poetului tulcean pe meleagurile sale natale, Consiliul Judeţean Tulcea prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea, organizează, pe anul acesta, ediţia a XXXII-a a Concursului Naţional de Poezie şi Eseu „Panait Cerna”.

Concursul îşi propune să stimuleze creaţia literară a tuturor celor care nu au debutat editorial, în condiţii de deplină libertate de creaţie.

Fiecare autor va trimite un număr de până la 10 poezii şi minimum 5, respectiv 1-2 eseuri (maximum 10 pagini) care vor fi dactilografiate la 2 rânduri, în două exemplare, şi vor purta în loc de semnătură un motto.

Într-un alt plic vor fi introduse datele personale şi de creaţie ale autorului, inclusiv adresa şi numărul de telefon-fax.

Eseurile vor dezvolta tema „Viaţa şi opera lui Panait Cerna”.

Lucrările vor fi expediate pe adresa Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea, str. Mircea Vodă, nr. 67, cod 820129, tel./fax: 0240/532115 până la data de 9 noiembrie 2007.

Juriul format din scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai organizatorilor va acorda, pentru cele 2 secţiuni, premii în valoarea totală de 2000 RON.

De asemenea se pot acorda premiile speciale ale unor reviste de cultură constând în publicarea textelor în paginile acestora.

Juriul are posibilitatea de a redistribui premiile în limita fondului aprobat, iar în condiţiile în care există disponibilitatea unor sponsori sau a altor instituţii de cultură interesate, juriul poate acorda distincţiile acestora, cu precizarea provenienţei şi destinaţiei sumelor respective şi cu respectarea condiţiilor de popularizare.

Laureaţii vor primi prin poştă diplomele şi valoarea premiului obţinut.

Cheltuielile de transport, masă şi cazare pentru membrii juriului vor fi suportate de organizatori.

Director CJCPCT Tulcea,
Bogdan Pascal

0 comentarii:

Turneu de lansare de carte

Parteneri ADSUM

Proiecte Marca ADSUM

“Eminescu la Mânăstirea Văratec”

Facebook Badge Revista ZIP

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

Statistici, cataloage, clasamente:

Top Cultural Sites Documents

clock-desktop.com

Live Traffic Feed

Persoane interesate