marți, 30 octombrie 2007

Cronica Cenaclului de Seară

Ioan Raţiu
sau momentul cuvântului viu


Frunza de stejar
“M-aplec peste margine:
Nu ştiu – e-a mării, ori a bietului gând?”

Lucian Blaga – Un om se-apleacă peste margine

Am scris des în cronicile din ultima vreme despre firesc în literatură. Acel firesc generator de limbaj viu, acel firesc care aduce după sine nu doar starea de polemică ci şi o altă arhitectură a sensurilor şi semnificaţiilor, care să depăşească dimensiunile spaţio-temporale prezente. Firescul clepsidrei răsturnate.

„Omul este suma alcătuită din meditaţie şi exprimare, gândire şi vis”, spunea Gaston Bachelard.

Sâmbătă, 27 octombrie 2007, în Rotonda liberă de cercuri a Muzeului Naţional al Literaturii Române, l-am avut ca invitat pe Ioan Raţiu, conducătorul cenaclului literar Orpheon, gânditor şi poet, herald al esenţelor, cioplitor în piatra literaturii. Ioan Raţiu este unul dintre principalii discipoli ai regretatului om de cultură şi profesor Ion Rotaru şi a demonstrat sâmbătă, nu atât inspiraţie poetică, talent şi supleţe în mânuirea spaţiului lingvistic, cât capacitatea de a controla situaţii de prezentare a unei opere în public.

Ioan Raţiu a prezentat două momente literare: unul al Pregătirii, un autoportret de tinereţe, poezie laică, bine conturată, rotundă, cu efecte imagistice puternice, dar pe care nu a dorit-o comentată, şi un al doilea moment, al Adevărului, compus din psalmi religioşi, gen literar spre care îşi îndreaptă atenţia în prezent.

Pictorul poate reda prin culori şi linii o pădure la vreme de toamnă, muzicianul poate reda acelaşi peisaj într-un lied, dar nicăieri, în nici o artă, vizuală sau nu, nu se va regăsi mai multă diversitate de reacţie decât în scrierea poetului cu har, care îmbină sugestiv, frumos, adevărat şi cu ştiinţă cuvintele, aceste prime instrumente de abstractizare utilizate de om.

Poetul Ioan Raţiu a realizat prin colajul de psalmi prezentat foarte multe corespondenţe vizuale, imagini reprezentând un puternic act sufletesc de credinţă.

Am avut o seară în care am auzit psalmul ca ultimă expresie de sinteză a vieţii. Este interesant de studiat mecanica sufletească a poetului, mutaţiile pe care acesta le produce asupra intelectului, reuşind să transforme imagini comune, fragmente de formalităţi reci, în adânci şi complicate acte sufleteşti de meditaţie şi exprimare.

Ioan Raţiu este una dintre personalităţile vieţii literare actuale, care prin prezenţa şi scrierea sa face un exerciţiu benefic de gândire şi visare, exerciţiu care ar putea fi un manual pentru mai tinerii noştri confraţi în ale scrisului.

Să vedem în cele ce urmează şi opiniile membrilor Cenaclului de Seară.

Florin Iordache, certifică faptul că într-o manifestare de la Muzeul Satului, din data de 31 august 1989, la care au participat şi maeştrii Ion Rotaru şi Valeriu Filimon, Ioan Raţiu primeşte din partea profesorului Ion Rotaru numele de „poet al clipei”. La vârsta de 50 de ani, având o pregătire profesională şi de viaţă foarte diversă, Ioan Raţiu este un personaj interesant, un împământenit al cenaclurilor literare. După părerea lui dom’ Profesor, Raţiu s-a apucat de scris pentru că are multe de comunicat, este un poet şi născut şi făcut. Florin Iordache consideră că „anii internetului au spart barierele de a pune pumnul în gură poeţilor” şi că Raţiu este un poet remarcabil, care merită să fie citit, poezia pe care o scrie fiind sensibilă, imagistică, închegată. De remarcat este şi multilateralitatea talentului lui Ioan Raţiu care este totodată şi artist plastic, grafician de mare talent.
Psalmii aduşi în discuţie, i se par religioşi şi crede că se adresează oamenilor care au făcut din credinţă o profesiune. Îşi pune însă întrebarea dacă aceşti psalmi sunt originali sau prelucrări ai celor din biblie şi lansează auditoriului provocarea de a descifra acest aspect.

Profesoara Floarea Necşoiu, prietenă mai veche a Cenaclului de Seară, prozatoare şi poetă, simte în Psalmi o poezie a marilor nelinişti. Ea consideră că poezia lui Ioan Raţiu nu s-a născut doar din nevoia de comunicare, ci în primul rând din har, care poate deveni expresia nevoii de a comunica, punctul ei de plecare.

Ca gen literar, psalmii sunt o poezie de laudă exclusivă a divinităţii sau o rugă de a fi ajutat.

Tudor Arghezi a scris 16 psalmi, împărţiţi în patru categorii: psalmii prosternării umile, psalmii căutării, psalmii preaslăvirii şi psalmii fricii, dar toţi sunt de natură laică, cu frământările omului de rând. La Ioan Raţiu psalmii sunt de rugăciune, de implorare, total diferiţi şi adună în ei toate frământările, neliniştile, întrebările despre viaţă şi moarte. Conţin multe inserţii din sintagme de rugăciuni şi elemente biblice – dovadă a faptului că poetul crede necondiţionat, iubeşte necondiţionat şi ştie că va primi necondiţionat iertarea. Dintre toţi psalmii citiţi, Psalmul semănătorului este cel la care Floarea Necşoiu a vibrat altfel, l-a simţit altfel.

Este interesant modul în care vorbitoarea – deşi dascăl şi scriitor – îşi exprimă frica de critică literară, nu din cauza valorii textelor scrise cât pentru faptul că aceasta – critica literară – şi-a pierdut demult obiectivitatea. Subscriem acestor idei.

Critica literară, aşa cum a fost iniţiată de M. Kogălniceanu, cel care a pus piatra de temelie, nu ar trebui să aibă nimic cu omul, ci doar cu opera lui. Din păcate, astăzi se face critică la nivel de elitism, lucru nedrept cu adevăraţii creatori. Literatura se produce în cercuri închise în care se pătrunde pe căi ocolite şi din care se iese – am completa noi – la prima nemulţumire exprimată de cei care se învârt mai aproape de centrul cercului.

Oricum, aşa cum a spus profesoara Floarea Necşoiu, „posteritatea va decide pentru noi”.

Alexandru Ciocioi îl ştie pe Ioan Raţiu ca pe un poet care ştie să aşeze cuvântul şi gândul în poezie şi care nu face rabat la calitate, având o sensibilitate aparte. Poemele prezentate depăşesc însă arealul în care Ciocioi îşi paşte caii poeziilor, psalmii nefiind pe măsura gustului său. Este de acord totuşi că Ioan Raţiu a dovedit şi prin psalmi ce înseamnă adevărata poezie. Ioan Raţiu este viu în tot ce face, pentru că ideile sale rămân şi rezonează în cititor. Însă pentru Alexandru Ciocioi Psalmii rămân o nişă a literaturii în care el nu crede.

Ioan Gheorghian, ca practicant al credinţei, confirmă că cel puţin o treime din Biblie sunt texte poetice şi crede că arta trebuie să aducă bucurie. Prieten bun al autorului, el ştie că Ioan Raţiu a scris foarte mult, a fost sincer şi exigent cu sine. Poezia lui din ultima perioadă nu este profană şi a devenit un poet al Bisericii, pe care o şi sprijină. Gheorghian este convins că Biserica îi va binecuvânta cartea. Ioan Raţiu se desparte cu multă dragoste şi nostalgie de clipă, pentru a se îndrepta către poezia religioasă şi arată în acest fel cât de mult îi slujeşte lui Dumnezeu. Ioan Raţiu este un poet cu har, pentru care poezia este chiar vorbirea lui Dumnezeu în sine, o reintrare în starea de armonie, de lumină pierdută.

Lui Ştefan Mardale i se pare că psalmii lui Ioan Raţiu sunt scrişi în spiritul cărţilor religioase, având o construcţie frumoasă, dar trebuie citiţi de mai multe ori şi în intimitate, pentru o mai bună înţelegere.

Dana Banu crede şi ea că poezia religioasă trebuie să fie trăită pentru a o putea scrie. Cu astfel de stări nu poţi să jonglezi şi nu oricine poate să scrie psalmi.

Prietenul nostru Sorin Arbănaşu, care pregăteşte o lansare de carte în viitorul apropiat, este în asentimentul lui Al Ciocioi, văzând în psalmii lui Ioan Raţiu o poezie care se adresează unui număr restrâns de oameni, o poezie pentru sine, pe care nu o poţi citi oricând şi oriunde, în public. Crede că starea de disconfort creată de citirea psalmilor provine din faptul că rostirea Adevărului „a devorat” o mică parte a sufletului nostru, a expus un moment de intimitate. Momentul în care noi, în singurătate şi solitudine ne adresăm lui Dumnezeu.

Psalmii au muzicalitate, sunt bine realizaţi, reiau teme care se regăsesc şi în prima parte de lectură, dar acolo sunt spuse filosofic, incitant pentru mintea noastră. Psalmii, crede Sorin Arbănaşu, sunt prea direcţi şi practic te lasă cu sufletul „dezbrăcat” în faţa Adevărului.

Ariana Ivănescu se bucură că a sosit momentul dezbaterii poeziei religioase în cenaclu, că nu ne limităm la un anumit gen de scriere şi crede că e foarte binevenită aducerea în atenţia auditoriului a bobului de muştar al credinţei.

Crăiţa Şerbănescu, vede in aceste poezii cum dl Ioan Raţiu încercearcă să găsească în sine răspunsuri la întrebările care îi furau liniştea. La un moment dat, acolo l-a regăsit pe Dumnezeu şi odată cu acesta răspunsurile căutate. Această întâlnire a făcut ca agonia căutării să-i fie transformată în extazul împlinirii pe care ne-a împărtăşit-o într-un mod sublim sub forma unor psalmi.

Toţi aceşti psalmi, vor să ne reamintească parcă de Psalmul lui David 17:1-4 în care se spune: "Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu,\ Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul,\ Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu.\ Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă voi izbăvi.¨

Ioan Raţiu ne împărtăşeşte în final părerile sale despre bătălia pe care o ducem zi de zi cu sensurile cuvântului şi despre barierele ce pot fi depăşite printr-o atitudine pozitivă.

Fiecare are nevoie de acel ‚DA’ – spus cu toată convingerea. Atunci totul e posibil.

Eu cred că Ioan Raţiu reia şi reconsideră nişte motive trecându-le printr-o prismă personală. Poetul este fericitul posesor al unei stări de haos în care încearcă să introducă un sistem complex, cel al credinţei în Dumnezeu, care conform teoriei haosului, ar putea aduce ordine în acest univers ideatic. Momentul adevărului îl întâlneşti de două ori în viaţă: în copilărie când înveţi primele rugăciuni şi ai o credinţă pură, ai prima legătură cu Dumnezeu iar al doilea moment la maturitate când, după experienţe şi suferinţe, reîntâlnirea cu Dumnezeu, naşte o iubire trecută prin filtrul raţiunii, o iubire necondiţionată şi mărturisită.

Acestea fiind zise şi scrise, lăsăm viitorului să decidă valoare psalmilor şi până atunci vă aşteptăm sâmbătă, 3 noiembrie 2007, în Rotonda liberă de cercuri a MNLR, unde va începe proiecutl literar „După şase luni”.

Clipa dă sens!
Al dumneavoastră,
Ioan Gabriel Puşcă – Lupişor

0 comentarii:

Turneu de lansare de carte

Parteneri ADSUM

Proiecte Marca ADSUM

“Eminescu la Mânăstirea Văratec”

Facebook Badge Revista ZIP

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

Statistici, cataloage, clasamente:

Top Cultural Sites Documents

clock-desktop.com

Live Traffic Feed

Persoane interesate